M-aplec peste margine:
nu stiu - e-a marii
ori a bietului gand?

Sufletul imi cade in adanc
alunecand ca un inel
dintr-un deget slabit de boala.
Vino sfarsit, asterne cenusa pe lucruri.
Nici o carare nu mai e lunga,
nici o chemare nu ma alunga.
Vino sfarsit.

Pe coate inca o data
ma mai ridic o schioapa de la pamant
si ascult.
Apa bate-ntr-un tarm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

Gandirea, 5 noiembrie 1922