Mocneste copacul. Martie suna
Albinele-n faguri aduna
si-amesteca invierea,
ceara si mierea.

Nehotarat intre doua hotare,
cu vine trimise subt sapte ogoare,
in vazduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vantul il scutura, Martie suna.
Cate puteri sunt, se leaga-mpreuna,
din greul fiintei sa mi-l urneasca,
din somn, din starea dumneyeiasca.

Cine vantura de pe muncel
atata lumina peste el ?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?