Asa-mi spuneam inca ieri, mereu:
amintire e numai - a unui ceas
care-a fost -
orice vis pentru mane.
Langa tine nici o lumina, ruci o stea, nici un zeu
nu ramane.

Uita Arcadia! Ceasul ce nu vrea sa bata, nerotunjitul,
neimplinitul, sa-l uiti.
Cu ceata ta spicele n-au legamant,
la curtea ta nu se umplu ulcioarele,
pana la tine de-abia strabate cuvant
din patria
unde domn este soarele.
Basmul e totdeauna la altii,
minunea aiurea si astrul in larguri.
In preajma ta - nu!
in imperiul negurii - tu
cufunda-te
si-aduna-te-n praguri.
Sub zarea joasa si fara patanii
cu jalea pe umeri perinda-se anii.

Asa-mi spuneam inca ieri, mereu,
calcand in tarana peste o floare,
sau peste umbra surprinsa
a vreunui zeu,
ce calea-mi atine, dar nu ramane.

Inca ieri, numai ieri, doar ieri
ma aparam cu frica
de zodia noua ce se ridica.

Si azi, dintr-o data, neasteptat, acest rasarit.
Ce cantec nemasurat!
Ca unui orb vindecat
lumea-n lumina mi s-a largit.
Puterile misca-n zenit.
Deschid portile: Timp neumblat,
bine-ai venit,
bine-ai venit!