Dupa douazeci de ani trec iarasi pe-aceleasi uliti
unde-am fost prietenul mic al taranii din sat.
Port acum in mine febra eternitatii,
negru prundis, eres vinovat.

Nimeni nu ma cunoaste. Vantul el singur, sau plopul
de aur. Plop inaltat de-un fir nevazut asemenea fusului.
Nedumerit turnul se va uita doua ore in urma mea
pana m-oi pierde din nou subt dunga apusului.

Totul cat de schimbat! Casele toate sunt mai mici
decat le-a crescut amintirea.
Lumina bate altfel in zid, apele altfel in tarm.
Porti se deschid sa-si arate uimirea.

Dar de ce m-am intors? Lamura duhului nu s-a ales,
ceasul meu fericit, ceasul cel mai fericit
inca nu a batut. Ceasul asteapta
subt ceruri cari inca nu s-au cladit.