Pustnicul
de Lucian Blaga
I
Muntele Golgota. Intuneric. Un soare mic se vede
sangeriu prin pacla deasa. Pe-o stanca sade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminosi de fosfor. Priveste
neclintit parca ar asculta ceva-n tacere.
Lucifer
Nu s-aude-n larg decat miscarea
Pamantului prin lume.
Cu aripile sprijinite-n pietre-astept
de-un veac aici.
Cand am urcat cararea
parea ca duc in spate-o cruce grea,
si spini ce atarnau in aer ma-ntepau pe frunte.
Daca semnele nu mint,
calcaile imi odihnesc
pe stancile spanzuratorilor.
Spiritul Pamantului
o voce din adanc
Cu nouri grei de pacura m-am invalit
si c-un potop de fulgere topit-am asprele verigi
in care ferecat pazeam adancul lumii.
De-acum imi sunt stapan
si pribegind prin cosmice valtori
intr-un avant de flacari voi infrange
stavila ce ma desparte de tarie.
Din veci ma arde-acelasi gand:
sa fii pamant - si totusi sa lucesti ca stea!
Ma bate-n piept al marii val,
s-apropie izbanda mea.
Lucifer
Din cand in cand din scoica ta de lut
te-aud,
Duh cartitor,
cum blestemi omenescul neastampar far de spor.
Spiritul Pamantului
O clipa i-am crezut arhangheli
in spada si-n privire crunti,
cu suflete
ca niste munti.
In al nadejdii zbor
le-am dat ogorul meu, ca sa-l ridice-n cer,
si doar cu starvuri m-am ales
pe urma lor.
Lucifer
Din adancimea ta te plangi
ca-n bine ei au fost pitici,
din inaltimea mea regret
ca-n rau au fost cam tot asa de mici.
Spiritul Pamantului
As vrea din mare sa starnesc un vant,
in luna sa le spulber tintirimele
si urnele de scrum
adapostite in pamant.
Lucifer
tace
Un fulger lumineaza intreg orizontul.
Catre cer:
De-un veac tot stau aici.
Stapane, poti incepe:
mortii ne asteapta!
O vorba de le zici,
spre Tine ei se-ndreapta
rasarind din neguri,
rasarind din stepe,
Stapane, poti incepe!
Alt fulger
Intunericul creste, ochii lui Lucifer lumineaza ca doua stele gemene. Dupa un rastimp apare Adam. Suie cararea si ajuns in varful Golgo¬tei sufla in bucium in cele patru parti ale lu¬mii. Un al treilea fulger.
II
Un cimitir cu cruci de lemn. Intuneric de amurg. Van¬tul vajie prin plopii din fata unei clopotnite si misca din cand in cand clopotul.
S-apropie Spiritul - alburiu, straveziu, astral - al Pustnicului. Trece printre cruci.
Spiritul Pustnicului
Speriat de-ntelepciunea calda, plina de ispite,
ce mi-o soptea-n urechi
frumusetea lumilor - am cautat desertul.
M-am ascuns in scorburi de leprosi
ori vizuini inguste,
si numai faguri proaspeti mi-au fost hrana
si lacuste.
Vanturi de nisip mi-au ars pleoapele-nrosite
si vulturi galbeni s-adunau cununa-n jurul meu
ca-n preajma unui starv.
De lungi matanii mi s-au ingrosat genunchii
la fel cu ai camilelor
ce zac pe asternut de piatra.
Si ani si ani - statornic - trupul mi l-am biciuit
cu rasul si ocara tuturor
salbaticelor mele ganduri aspre ca de foc.
S-aude dangatul ruginit al clopotului.
Nici vii,
nici morti.
Un vant pustiu da pinteni clopotului greu
ce-a mai ramas in turn.
Pe cine-ar mai putea sa cheme?
Au rasarit de prin morminte trupurile reci
ca primavara mugurii din ramuri
si numai eu colind din cimitir in cimitir
si nicaieri nu-mi aflu oasele imprastiate
ca florile de prun, curate, albe in noroi.
Le-am cautat prin pesteri si prin fund de ape,
prin umede progadii la rascruci
si pe sub lespezi vechi de manastiri,
dar nu mi le-am gasit.
S-apropie de-un mormant,
ii smulge cu putere crucea de lemn
si priveste cercetator inauntru.
Rand pe rand scoate si celelalte cruci.
La unul dintre morminte cade in genunchi
si scurma cu manile in iarba.
Pamantule, da-mi trupul inapoi,
Pamantule talhar, de ce mi l-ai furat,
de ce mi l-ai ascuns in sanul tau de sloi?
De l-am hulit
a fost al meu:
da-mi trupul, trupul inapoi!
III
In spatiul nespatial al cerului. Nouri. Lucifer sta tacut in lumina, rosu ca de foc si asculta.
VESNICUL
nevazut
Eu sunt marea si izvorul si sunt bun,
Eu sunt marea si izvorul si sunt drept.
CORUL CELOR BUNI
ascunsi in lumina
Mantaua boltii largi Tu o purtai pe umeri,
noi ne tineam cu manile de cer
cum prunci nestiutori se tin
de haina mumelor pe drum.
Si ne rugam:
Stapane bland, nu ne uita!
Azi clipele de-ndemnuri bune ni le numeri
si surazand ne chemi la dreapta Ta.
OSANDITII
in intuneric
Parc-am pasi pe capete de serpi,
vartejuri de pucioasa - mazarichea iadului
¬ne-ncolacesc picioarele.
Prapastiile scuipa-n calea noastra
suier de naparci.
In hohot dracii de pe muchi ne-ntampina
cu flori de spanz
si matraguna,
stupi de viespi in plete ni s-aduna.
Pe nouri vine Spiritul ratacitor al Pustnicului si priveste-ntrebator spre Lucifer. S-aude:
Teologul
nevazut
Ca nentrecut initiat in lucrurile sfinte
am fost numit de lume doctor invincibilis.
Azi intru-n forma celor drepti.
O singura-ndoiala ma mai chinuie
in clestele-i de fer,
sunt ingrijat de soarta ta, o, Lucifer!
Raspunde-mi, ti s-a dat sau nu si tie
putinta mantuirii?
N-as vrea sa cad in erezie.
Lucifer
O, mare-i cumintenia cereasca cea de veci,
ce bine a stiut s-aleaga oile dintre berbeci.
Catre teolog:
De teama sa nu cazi in erezie - fara ura
tu ceri si de la dracu-nvatatura.
In numele lui Dumnezeu, dar cu-ajutorul meu,
in marile si neuitatele sinoade
din orice intrebari schiloade
ai stors un bob de-ntelepciune.
Dar vezi, acum mi-e greu
sa-ti dau raspuns. Cand eu-s in joc,
imi place sa pastrez misterul;
de vrei insa dogmaticei sa-i faci un epilog,
iata:
tocmai sosi la judecata
un biet intarziat.
E duhul unui pustnic, vine fara trup,
cat a trait si l-a urat asa de mult
ca la-nviere nu l-a mai gasit.
Ce crezi - maestre nentrecut?
Teologul
Ma vad stangaci.
Nici hotararile din Laudiceea
n-au prevazut aceasta intamplare.
Dar mestesugul mi-l ascut:
Pacatul - e un rod de-al lutului, de aceea
cred ca nimenea nu-l poate judeca
fara de haina lui de lut.
Lucifer
Cand e vorba de osande
nu-ndraznesc cu doctorii angelici sa discut.
Catre Pustnic:
Nenorocite duh, ramane deci sa te intorci
pe urgisitul bulgar de pamant,
sa-ti cauti moastele de sfant
si toate oasele uitate.
De vrei poti incerca si-n alta parte:
Stiu eu? - pe alte stele - si prin alte zodii.
A racului - pe cat se poate.
Spiritul Pustnicului pleaca.
Lucifer
singur
De cate ori priveam aceasta ordine divina
si lumea vaduva de cel din urma strop
de minte,
as fi voit in fata Celui Vesnic bland sa ma ridic
in aratarea mea de sarpe fara vina-
¬si imbiindu-i marul cunostintei
umilit sa-i zic:
Nu ti-ar strica, Inalt-Prea-Sfinte,
sa gusti din el si Tu un pic.
Pasii profetului, 1921
Pustnicul
Aceasta pagina a fost accesata de 4066 ori.
