Pe multe drumuri
de Lucian Blaga
Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearca
gandul spre tine. O, sfarsitul acela de zi,
peste care cazura grabnice brume!
In gradina mea florile
spre alte foarte inalte poieni tanjind
mai invoca si-acum
lumina ta fara de nume.
Unde dormi astazi - nu stiu. Nici un cantec
nu te gaseste. Astazi
tu esti unde esti. Iar eu aci. Departarea
a pus intre noi carul cel mare pe cer,
apele-n vai, focul in noapte pe dealuri,
si pe pamant a pus anemone si patimi
carora ziua nu le prieste.
Ca o poarta s-a-nchis.
Nici un semn nu strabate
vamile, vamile.
Nebanuite trepte, 1943
Pe multe drumuri
Aceasta pagina a fost accesata de 2449 ori.