Pan
de Lucian Blaga
Acoperit de frunze vestede
pe-o stanca zace Pan. E orb si e batran. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi, caci ochii-i s-au inchis
- ca melcii - peste iarna. Stropi calzi de roua-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura isi adapa zeul. Ah, Pan! Il vad cum isi intinde mana, prinde-un ram si-i pipaie cu mangaieri usoare mugurii. Un miel s-apropie printre tufisuri. Orbul il aude si zambeste, caci n-are Pan mai mare bucurie decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana. Tacere. In juru-i pesterile casca somnoroase si i se muta-acum si lui cascatul. Se-ntinde si isi zice: “Picurii de roua-s mari si calzi, cornitele mijesc, iar mugurii sunt plini. Sa fie primavara?”
Patria, 11 aprilie 1920
Pan
Aceasta pagina a fost accesata de 3209 ori.
