Padureanca
de Lucian Blaga
Zile de toamna cadeau printre soapte.
Cadeau la
Paris, dezghiocandu-se
ca niste castane rascoapte.
imi amintesc prin ce aleluia
de frunze, pe-un bulevard,
ne plimbam impreuna, stiuti nimanuia.
Ma aplecai sa ridic din troian o castana:
„Curata, proaspata, stralucitoare,
acoperita ca de-o suflare
de pulbere alba si de racoare.
Uite, asa esti si tu!"
Legamant rostiram subt al stelelor crug?
Sau poate ca timp n-avuram, nici loc,
fagaduinti sa ne facem?
Ne-am grabit doar sa-ntindem faclia
foc sa dam, foc,
etapelor pana la rug.
Venisesi in metropola acelor lande
numite-ale „Soarelui
demult asfintit".
Ce gand te-ndarjea
pe drumuri alese la sorti?
De tintele mele insumi nu-mi prea dau seama,
ma nimeream pe acolo
in treacat, prin vraja vietii.
Ma aparam c-un suras
de istorii trecute, de mari si tacute
umbre de morti.
Dupa maruntii tai umeri si osul gracil,
dupa pasii jocului
tau — s-ar fi spus
ca de-o mie de ani cel putin
semintia ta staruise
prin partile locului.
imi alinam suferind de junete.
Privind la manile tale
aruncam un cuvant:
„Ah, da.
Din
Ile-de-France vin manile aceste,
din zile cand peste case de barne
canta, mai canta
cocosul galic pe hornuri si creste."
Subt taram pe
Montmartre
curand apoi intr-o noapte aflai
ce curata salbaticie de plai
ardea in dosul pleoapelor tale,
cari in taverna si-n mine
bateau ca fluturi de munte.
Incunjurati eram in spatii obscure
de-opaitele vii, de dansuri straine,
de grele si calde melancolii
hranite cu sunet de pampe.
Unul in fata celuilalt stam.
Prin hauri plutind, leganati ne simteam.
Si-ai ras: „Sa nu ne-amagim!
Obarsia ni-i alta.
Din altfel de oameni
ne tragem.
Ai mei mai respira pe maguri.
Comoara lor e-o prisaca,
incinsa de soare, de boare,
de toate noroacele
negurii si-ale luminii in floare-
O suta cincizeci de stupi numarai
in zilele cand de pe-acolo plecai."
Radeai: „Au stupii-adapost de nuiele.
Cosnite date cu lut, clopote-n sir,
frumos randuite, sa cante din faguri.
Nu sus la munte, dar sus pe-un pripor
e prisaca.
S-aude, cand urci pe poteca, un vuiet
de miere.
De jos, tinut in prapastie, raul raspunde,
cum firea-i ingaduie, cu murmure line,
cu abateri salbatice.
Un vis necrezut desfasoara pe-acolo peisajul,
spranceni de dumbrava, varfuri batrane, coclauri si slava.
La zece ani incepu pentru mine
f>ovestea cu vifor de-albine. n fiece vara
parintii-mi spuneau:
Te duci la prisaca si stai cat vacanta va tine.
Adeseori singura drumu-l bateam, munte si punte.
Uratul cantandu-mi, la multe visam.
Peste ochiuri de sipote
imi descantam sa mai cresc,
caci marunta eram ca frunza de afin.
Marunta.
Dar sarcina?
Mare!
Sa tin subt paza mea stupii.
Eu, copila, sa-nfrunt jaful tare,
oricand cu putinta, al ursilor!
Dormeau uneori si parintii-n coliba.
Dar ziua, cand ei se duceau pentru treburi
la stana din maguri,
ramaneam parasita adesea
in cantec de greier si-n susur de ierburi.
Nu!
Temeri nu ma-ncercau.
Ursul adulmeca inca din miezul padurii
de-i om la prisaca.
Sta deoparte arunci,
la umbra, pandeste.
N-ataca.
Dar om eram eu?
Un firicel de fetita!
Atat.
O suflare de om!
Iar el — parosul atotstiutor, paduraticul zeu!
Prinsei de la varstnici
ca ursul de cani n-are teama.
Dar de copii si de om — se fereste.
De copii si de om?
Dar de-o fata?
De-o fata mare?!
Caci vezi, anul zvacnind o data,
de cateva ori si inca o data,
fara de veste ma implinii.
Astfel ziua veni ca sa-mi pun
si atare-ntrebare."
Povesteai si radeai.
Radeai, povesteai:
„Si-acum s-auzi intamplare!
La maneca tul acestei toamne a fost,
cand frunza de afin nu mai eram,
ci chiar fata mare,
precum ma zaresti
cand prin gene privesti.
intamplarile vin
ca niste cuvinte-nvatate de rost.
Astfel ursul, pe la namiezi,
odata, totusi batu.
Parintii, la munte, taiau pe la iezer
otavile.
Trimisera vorba de sus
sa ma-ndrum dupa semne,
sa ma duc degraba si eu,
s-ajut la intors,
caci fumul cadea a schimbare de vreme.
M-am dus.
De pe inaltul priporului
cateva zile lipsii, fara griji, fara gand.
In una din zile, pe la amiaza, ursul simti
ca om nu era la prisaca.
Cani doar, dezlegati, o haita.
Arunci ursul ataca.
Sfasiind canii, zdrobi harmalaia cat ai clipi.
Ce jaf a-nceput si cat de ciudat!
La miere si faguri se pare
ca ursul nu s-a dedat,
dar, pe rand, peste-o suta de cosniti
in brate-a luat, aruncandu-le de pe pripor
in rau, in valtorile verzi ca otrava.
inchipuie-ti numai, subt soare de toamna,
isprava, in murmur de joaca si-n ragete, fiara!
Razbunatu-s-a ursul ca vara
intreaga din preajma prisacii a fost alungat
de-o fata?
Au pentru miresmele,
dulci de departe, ale fetei?
Sau ursul, crunt
prapad facand printre cosnite, faguri, albine,
visa ca arunca de pe pripor
in prapastia raului — fata?
Prea bine
n-as sti sa raspund
la atatea-ntrebari de padure."
Radeai, povesteai:
„Pe la stani bacite vorbeau in grai din batrani:
S-au aratat (spuneau) in zilele-acelea
o rara si mare
vedenie, cosnite multe de-albine
pe rau plutind, faguri de aur si miere
ducand catre vaile-amare."
Asa te rosteai in taverna, fireasca in toate.
Din hrube iesind impreuna
prin frunze plouate-o luaram.
Sangele viu, o, cum imi suna
cu freamat de stupi
la tample si-n vine!
Pe lungul si larg si gol bulevard
molatica toamna
cu miros de foi amarui ne primea.
in lumina de noapte ne-opriram:
O, mica mea padureanca!
Pe lunci elizee apoi ne plimbaram.
Si ceasuri mirat te-am privit.
Formata-mi pareai
in cupa povestii si-a harului,
precum ghinda de plai
in degetarul stejarului.
Te-am insotit cu inima stransa
pana in pragul lacasului tau.
in poarta —
ne-am despartit.
Ani, treizeci si doi sunt de-atunci!
Si nimic nu mai stiu.
Nu stiu ursita pe unde te-ascunde,
nu stiu viata pe unde te poarta.
In zori, pe la orele ei, amintirea
pe lunci elizee se mai intoarce
mulcom-duioasa si calda,
dar apriga creste inchipuirea
cand jarul se-arata prin nori de-asfintit!
De ce n-am calcat peste prag in noaptea
aceea?
De ce inceputul avea sa fie-un sfarsit?
La-ndeplinire sa-mi duc
pofta de jaf — de ce m-am sfiit?
In bezna de ce nu te-am tras dupa mine?
De ce — nu — te-am — ridicat
cuprinzandu-te strans pe la coapse
ca pe-un clopot cu zumzet de-albine?
De ce — nu — te-am — aruncat
in apele visului-traiului
in unda otravilor raiului?
Padureanca
Aceasta pagina a fost accesata de 2492 ori.
