Leaganul
de Lucian Blaga
Doamnei Eugenia Brediceanu
Eram atit de obosit
si sufeream,
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.
Pierdut - m-am intrebat:
Soare
cum mai simti nebuna bucurie
de-a rasarit?
Si-n dimineata-aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan,
Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.
L-am privit cu gindul larg deschis.
Era leaganul
in care-o mina-mbatrinita azi de soarta mea
mi-a leganat
intiiul somn si poate-ntiiul vis.
Cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet,
incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit
si-n hohote
am inceput sa pling deasupra leaganului meu.
Eram asa de obosit
de primaveri,
de trandafiri,
de tinerete
si de ris.
Aiurind am cautat in leaganul batrin
cu miinile pe mine insumi
-ca prunc.
Viata romaneasca, martie 1920
Leaganul
Aceasta pagina a fost accesata de 2620 ori.
