La cumpana apelor
de Lucian Blaga
Tu esti in vara, eu sunt in vara. in vara pornita
catre sfarsit, pe muche-amandoi la cumpana apelor.
Cu gand ducaus - mangai parul pamantului.
Ne-aplecam peste stanci, subt albastrul neimplinit.
Priveste in jos! Priveste-ndelung, dar sa nu vorbim.
S-ar putea intampla sa ne tremure glasul.
Din poarta-naltimei si pana-n vale
imbatraneste, ah, cat de repede, apa. si ceasul.
E mult inapoi? Atata e si de-acum inainte
cu toate ca mult mai putin o sa para.
Ne-ascundem - stins arzand - dupa naluca de vara.
Ne-nchidem inima dupa nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboara ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luam iarasi drumul
spre tarna si valea tradate-nmiit
pentr-un cer chemator si necucerit.
La cumpana apelor, 1933
La cumpana apelor
Aceasta pagina a fost accesata de 3145 ori.
