Gîndurile unui mort
de Lucian Blaga
De mina-as prinde timpul ca sa pipai
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pamint?
Mai curg aceleasi stele peste fruntea lui in stoluri
si din stupii mei
mai zboara roiuri de albine spre paduri?
Tu inima esti linistita-acum!
Mult a trecut
de cind imi resfringeai in pieptul scund
un soare nou in fiecare dimineata
si-o suferinta veche-n orisice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?
Un stinjen doar deasupra mea-i lumina.
Flori cu sini de lapte imi apasa lutul.
Sa pot
eu mi-as intinde mina si le-as stringe-ntr-un manunchi
sa le cobor la mine,
dar pamintul poate nu mai are flori.
Gindul meu si vesnicia seamana
ca niste gemeni.
Ce lume se va zbate azi in valurile zilei?
Ades un zgomot surd ma face sa tresar.
Sa fie pasii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moarta si ea
de sute de mii de ani?
Sa fie pasii mici si guralivi ai ei,
sau poate pe pamint e toamna
si niste fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormint
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?
Pasii profetului, 1921
Gîndurile unui mort
Aceasta pagina a fost accesata de 3417 ori.
