Dar muntii unde-s

de Lucian Blaga

Din strasina curat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul isi zice,

Eu am crescut hranit de taina lumii
si drumul meu il tine soarta-n palme,
nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte
si-n pieptu-mi larg
credinta mea o sorb puternica din soare.
Din strasina carat-a vesniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult si sufletul se-ntreaba:

Dar muntii -- unde-s? Muntii
pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?
Nu-i vad,
ii vreau, ii strig si -- nu-s!

Poemele luminii, Sibiu, 1919

Dar muntii unde-s


Aceasta pagina a fost accesata de 2826 ori.