Nu te-mpotrivi. Tu va trebui sa iai aceasta grije asupra-ti:
in poarta la care-am ajuns, trecand prin aceasta vale,
sa fii straja copilariei mele. A copilariei
ce-o duc inca in mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toti anii, sub toate punctele cardinale.
Tu pazeste, pazeste tu izvorul sa nu se usuce
la sfarsitul astui timp
lasat in urma intre floare si poama.
Grijeste tu sa nu se stinga secretul micul incendiu
ascuns in inima brandusei de toamna.

Avui si eu odata spatele ars de urzicele soarelui
si talpile goale. Iti amintesc zile stinse de mult,
dar sa nu crezi ca mi-am trecut si copilaria
sarind pe vremuri zaplazul. Nu, copilaria e inca aci.
Copilaria mea a aci si astazi.
Si dac-as sari si peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilaria as salta-o cu mine
stransa in vine si-n pumnii mei arsi.
Nu trebuie decat putin sa-mi ajuti
c-un suras sau c-un val de frumsete
navalit in obraji.
Vorbele mele sa nu te mire. La tample,
e drept, am o seama de fire carunte
si cateva ganduri aplecate-ntr-o dunga - pe frunte.
Tu starneste numai o clipa induratoarea scanteie
ce mai mocneste in vatra,
scanteia care alearga si rade,
mugurul de lumina
ce arde in sange ca moartea de albina.

Ci poarta a in adevar aci? Poarta sura
careia n-as vrea pe nume sa-i spun?
Tu opreste-ma inca, sa nu intru. Nu vreau sa apun.
Fereste-ma tu, sa nu-mi gasesc prea grabnic implinirea,
sa nu mor mai inainte de-a muri.
Dar iata ma-ntreb: Tu, fata din poarta,
tu - cine esti?
Si daca nu esti,
atunci unde esti si cum vei fi?