Asfintit
de Lucian Blaga
Peste-aceleasi aratari si-aceleasi case
clopot de sear-aud. Si stau in cruce
cu o zi sub cer pierduta.
Prin ani subt poduri se departeaza
ce focuri vechi? ce noua pluta?
Printre ziduri ceasul umbrelor ma-ncearca.
Se desface - care poarta?
Se deschide - care usa?
Ies varstele si-mi pun pe cap
aureola de cenusa.
Intarziind subt vremi schimbate,
imi taie drumul - care prieten?
Imi taie pasul - ce vrajmas?
Ah, pasarea Foenix ca altadata
nu mai zboara peste oras.
Gandirea, august - septembrie 1928
Asfintit
Aceasta pagina a fost accesata de 2356 ori.