Eugen Lovinescu - Poezia traditionalista - Lucian Blaga
de Lucian Blaga
Pare, desigur, ciudat de a alipi pe Lucian Blaga (n. 1895) miscarii poetice traditionaliste, intrucat prin tehnica si expresie poezia lui n-a trecut numai ca modernista, intr-o epoca in care si simbolismul parea o noutate, ci chiar ca avangardista, influentata fiind de expresionismul german, sustinut si teoretic in Filozofia stilului, unde poetul recunoaste in arta moderna tensiunea interioara de a transcede lucrurile, in relatiune cu cosmicul. cu absolutul, cu ilimitatul. Stilul vietii nascut din setea de absolut, ne indreapta, credea poetul filozof, spre anonimat, spre dogma, spre colectivismul spiritual, spre arta abstracta si stilizare launtrica. "Arta noua, scria Lucian Blaga in Fetele unui veac, diformeaza natura, inlocuind-o cu realitati spirituale. Arta noua e fata de aspectul imediat al naturii arbitrara, si nu-i urmeaza liniile; ii impune alte linii".
Nu numai faptul de a-si fi publicat cele mai multe din poeziile sale in paginile Gandirii, ci si o anumita intoarcere la pamant, la traditia anonima, la rit, ne face sa-l alipim acestei miscari.
Nu in linia traditionala s-au prezentat, desigur, Poemele luminii (1919), atat de bine primite. Cu intrebuintarea versului liber eram deprinsi de la simbolisti, la care insa insemna emanciparea din uniformitate si putinta de a exprima mai strans si mai variat nu numai ideea poetica, ci si sugestia ei muzicala; nu pentru aceste scopuri pare a-l fi intrebuintat poetul in chip cu totul exclusiv.
Poezia lui nu izvoraste atat dintr-o emotie profunda, ci din regiunea senzatiei sau din domeniul cerebralitatii; am numi-o impresionism, daca prin faptul depasirii obiectivului nu i s-ar cuveni mai degraba titulatura de expresionism. Din contractul liber al simturilor cu natura gasim in poezia lui Lucian Blaga nu numai o impresie de prospetime, ci si un fel de bucurie de a trai, un optimism si chiar un fel de frenezie aparenta, nietzcheiana, cu rasuflarea scurta, limitata la senzatie sau sprijinita pe consideratii pur intelectuale.
Expresionism poetic, iar alteori o cugetare plasticizata, usor de transpus intr-o schema foarte simpla; fixarea unei impresii sau a unei constatari de ordin intelectual prin procedeul comparatiei cu un alt termen din lumea materiala - iata mecanica poeziei lui Lucian Blaga.
Astfel cugetarea:
"Lumina mintii mele sporeste taina lumii, nu o dezveleste"
se fixeaza plastic prin corelatia ei cu un fenomen din lumea materiala:
"dupa cum lumina lunii mareste misterul lumii".
Iata strictul mecanism al poeziei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.
Constatarea:
"Lacrimile ce-ti apar in ochi anunta impacarea sufletului".
se fixeaza plastic prin corelativul material:
"dupa cum cand picurii de roua rasar pe trandafiri, zorile sunt aproape"
In jocul strict al comparatiei, arta lui Lucian Blaga se inseamna prin imagine. Poetul e unul din cei mai mari originali creatori de imagini ai literaturii nostre, imagini neprevazute, cizelate (Liniste, Amurg de toamna, Gorunul etc)
Cu o arta definitiva, el a pus, astfel, in circulatie o serie de adevarate cochilii, ornamentat sculptate, ale unor impresii, fie de ordin senzorial, fie de ordin intelectual; in loc de a fi inserate intr-o complexa alcatuire poetica, ele sunt risipite intr-o pulbere de cale lactee. Cum tehnica si capacitatea de expresie imagistica se mentin in toate celelalte volume, egal, ne ramane sa inregistram numai variatiile continutului lor. Dionisiacul din Poemele luminii se mentine si in Pasii profetului (1921), cu aceeasi tendinta expresionista de depasire; inspiratia poetului se intoarce de data aceasta la pamant, la un fel de bucolism stilizat si mistic, - caci Lucian Blaga e singurul poet mistic al Gandirii, desi nu in sens ortodox, ci al unei adeziuni profunde, al unei contopiri cu obiectul si al transformarii lui prin aureolari de sfinti bizantini; un suflu "panic" si panteistic strabate intreaga aceasta culegere. In volumele In marea trecere (1924) si Lauda somnului (1929) bate un vant de dezolare, un sentiment de parasire si o nelinistire fata de moarte; nelinistea pare calmata in Cumpana apelor prin gandul ca nefiinta in care intram nu-i alta decat cea din care am iesit. Cine e tulburat insa de eternitatea timpului, in care n-a fost?
- Poemele luminii, Cosanzeana, Sibiu, 1919;
- Poemele luminii, ed. II, Cartea romaneasca, 1919;
- Pasii profetului, Ardealul, Cluj, 1921;
- In marea trecere, Cluj, 1924;
- Lauda somnului, 1929;
- Cumpana apelor, 1933.
Eugen Lovinescu - Critica noua - Lucian Blaga
Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Lucian Blaga
Eugen Lovinescu - Poezia traditionalista - Lucian Blaga
Aceasta pagina a fost accesata de 4210 ori.
